Adina și sângele ei magic

”Sângele meu este magic și va salva un copilaș care are nevoie de ajutor!” – așa i-a explicat Adina fetiței ei de ce mami va lipsi de acasă o săptămână. Trebuie să doneze celule stem hematopoietice unui pacient diagnosticat cu un cancer al sângelui.
Adina Georgescu din Oradea este unul dintre cei 65.000 de români înscriși în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Donează sânge de mai bine de 10 ani, iar în 2015, la una dintre donări, s-a înscris în registru.
Doi ani mai târziu, a aflat că cineva are nevoie de ajutorul ei. Ziua în care a primit telefonul și-o amintește și acum cu emoție.
”Eram cinci inițial. Am mers mai departe cu niște teste să verifice markeri specifici. Am rămas doar eu compatibilă. Compatibilitatea era foarte mare. Eram singura lui șansă nu doar din România. Singura din toată lumea. Mi s-a explicat de către doamna doctor Neagu care este procedura și mi-a spus că mă așteaptă la București. Nu era însă cea mai bună variantă pentru mine, fiind atât de departe de casă și de fetița mea, care era în clasa întâi, așa că am avut de ales între Timișoara și Târgu-Mureș. Am ales Timișoara și am ajuns la Spitalul Louis Țurcanu. Din păcate, în perioada aceea am răcit rău, mai eram și anemică și am stat pe perfuzii cinci sau șase zile, timp în care am continuat și cu procedura de pregătire pentru donare.”
Poate i-a fost greu să stea departe de copilul ei, poate s-a gândit vreun moment să renunțe, poate pur și simplu s-a temut de ce nu cunoștea – probabil îți trec multe prin cap într-o situație ca asta.
”A fost greu pentru că erau multe drumuri de făcut, ba la medicul de familie, ba la analize la Timișoara, dar nu am vrut să dau înapoi. La un moment dat, am întrebat dacă pot să știu ceva despre cel sau cea care va primi celulele mele. Doamna doctor de la București mi-a spus că nu are voie să comunice exact cine e pacientul, dar îmi poate spune doar atât: că e român și mi-a dat și anul nașterii. Era doar puțin mai mare decât fetița mea. Cu doi ani. Atunci am spus clar: nu am cum să mă opresc. Cum să li se comunice părinților că nu mai este donatorul dispus să meargă mai departe? Nu aș fi putut să fac așa ceva. Eram internată la Spitalul Louis Țurcanu și acolo erau foarte mulți copii cu leucemie care făceau chimioterapie. Ți se rupea inima, dar ei alergau, se jucau și zâmbeau. Știi, mai aveau puterea să zâmbească. Asta m-a mai impresionat și m-a motivat și mai mult. M-am pus în pielea părinților care stau lângă copilaș și îl văd cum se stinge și vine deodată un ajutor de la un necunoscut care îți salvează copilul. Niciodată nu știi când te lovește viața. E important să fim umani, să ajutăm cât putem pentru că ni se poate întoarce în alte moduri”, spune Adina.
Și a mai contat ceva.
„Șapte ani de zile ne-am chinuit să avem un copil. Am trecut prin multe în toți anii aceștia. Multe drumuri, multe tratamente, fertilizări in vitro. M-am luptat atât de mult să am un copil și gândul că un copilaș are nevoie și că pot să îl ajut într-un fel m-a motivat foarte mult. Să știți că la fertilizarea in vitro erau trei embrioni: doi erau foarte frumoși, transferați și unul era micuț. Nu știam dacă va crește până a doua zi. Am decis să facem embriotransferul celor trei și convingerea mea și a soțului este că fetița mea este cel mic, care s-a zbătut să fie în regulă”, povestește Adina.
Pe Adina, greutățile vieții o ajută să meargă înainte de fiecare dată. Așa a învățat să fie mai optimistă în fiecare zi, să aprecieze tot ce are și să nu îi fie greu să dea mai departe din bunătatea ei. După donare, Adina a vrut să știe dacă acel copil este bine. Așa a aflat și că este băiețel. Un băiețel care acum face parte din familia ei. Nu îl cunoaște pentru că legea nu permite acest lucru, dar i-a trimis o scrisoare prin intermediul registrului.
”E ca un membru al familiei, dacă sângele meu a mers undeva și și-a făcut datoria, e parte din mine puțin. Am scris o scrisorică pentru el și i-am trimis-o pe telefon doamnei doctor Neagu. Ulterior, am mai făcut una cu fetița mea. Am pus-o într-un plic și am trimis-o la centru. I-am spus că e și el parte din familia noastră, să fie puternic. Ne rugăm să iasă bine și să treacă cu bine peste toate.”
Iar dacă ar fi față în față chiar acum cu acest copil, i-ar spune așa:
”Aș fi foarte emoționată. I-aș zice că mă bucur că am putut să îl ajut și că sper din tot sufletul să i se fi schimbat viața, că poate să zâmbească, să meargă la școală, să facă toate lucrurile pe care le poate face un copil de vârsta lui și să fie sănătos.”
”Celulele stem hematopoietice sunt vitale în cazul pacienților diagnosticați cu un tip de cancer al sângelui. În România există Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și se poate înscrie orice adult sănătos cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani. În prezent, sunt puțin peste 65.000 de oameni înscriși. Mai puțin de 30% dintre pacienții diagnosticați cu un cancer al sângelui au însă un donator compatibil în familie. Pentru restul de 70%, salvarea vine de la un donator compatibil neînrudit.” spune Aurora Dragomirișteanu, Director General al Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Înscrierea în Registru este foarte simplă. Trebuie doar să urmați câțiva pași. Primul: intrați pe site-ul Registrului și completați un formular cu datele personale. Cei de la Registru vă trimit trusa de recoltare acasă. Recoltați, trimiteți kit-ul înapoi și gata. Sunteți pe cale să deveniți donator de celule stem hematopoietice. S-ar putea să nu fiți chemați niciodată la donare, dar, dacă veți fi chemați, puteți salva pe cineva. Toate detaliile despre ce presupune donarea, le găsiți aici (https://www.registru-celule-stem.ro/cum-poti-salva-o-viata/)
Până la urmă, sănătatea este mai presus de orice. Și stă în puterea oricărui om să ajute. Nu costă, nu doare. Doar salvează vieți.
”Nu știi niciodată când ai nevoie de ajutor. Acesta e un mic gest de umanitate pe care putem să îl facem. Primul pas este să ne înscriem în Registrul Donatorilor. Nu știi dacă este cineva compatibil sau dacă ți se va cere vreodată ajutorul, dar nu este o procedură atât de complicată, cât să nu poți trece prin ea. Nu rămâi cu sechele. Rămâi cu împlinirea că ai ajutat pe cineva. Cred că prin asta ne deosebim și de alte specii. Să gândim pozitiv și să facem bine atunci când putem” spune Adina Georgescu.