Tratamentul cu factor de creștere

Ce înseamnă tratamentul cu factor de creştere?

Tratamentul cu factor de creştere constă în administrarea subcutanată de două ori pe zi a unei injecţii cu factor de creştere, timp de patru zile. Acest tratament este necesar pentru a creşte numărul de celule stem hematopoietice în circulaţia sanguină. Folosind acest tratament, celulele stem “ies” din măduvă în sânge. În a cincea zi are loc donarea de celulele stem hematopoietice, urmând o procedură ca la donarea de sânge. Recoltarea lor se va putea face din circulaţia sanguină prin procedura numită afereză.Injecţia cu factor de creştere este o soluţie limpede, incoloră, ambalată într-o seringă preumplută, foarte uşor de folosit. Doza este calculată pe kilogram-corp, în funcţie de greutatea corporală a persoanei căreia i se administrează. Acest tratament este supravegheat de către o echipă de medici specializaţi în acest domeniu.Ca orice medicament, factorul de creştere poate provoca reacţii adverse, cum ar fi:
– dureri osoase sau musculare, care dispar la o tableta de paracetamol/ ibuprofen
– dureri de cap
– scăderea tensiunii arteriale
– oboseală.
Toate aceste reacţii pot fi prevenite, dacă înaintea fiecărei injecţii se ia o tabletă de paracetamol.Există şi reacţii adverse care apar doar în cazuri rare:

– au fost raportate reacţii alergice, inclusiv erupţii trecătoare asociate cu mâncărimi sau, în cazuri extrem de rare, şoc alergic. De aceea, donatorul/ea va fi sub permanentă supraveghere medicală pe întreaga perioadă de administrare a factorului de creştere.
– au fost raportate creşteri în mărime a splinei şi cazuri foarte rare de rupturi ale splinei. Este important să spuneţi echipei medicale care vă supraveghează, dacă apar dureri în partea stângă a abdomenului sau dureri în umărul stâng.
Reacţiile adverse sus-amintite sunt extrem de rare. Cu toate acestea, trebuie să le cunoaşteţi şi să ştiţi că echipa medicală care vă supraveghează va face tot posibiliul să vă ofere protecţie completă a stării dumneavoastră de sănătate în cursul tratamentului şi pe parcursul recoltării celulelor stem.