Donatori compatibili

Cum se selectează donatori compatibili cu pacienţii?

Donatorii sunt căutaţi mai întâi printre fraţii şi/ sau surorile pacientului/ei. În general, doar în 25% dintre cazuri există compatibilitate între aceştia. În celelalte cazuri, pacienţii au nevoie de o persoană neînrudită compatibilă care să le doneze celule stem hematopoietice.Şansa de a găsi donatori compatibili depinde, în primul rând, de profilul genetic al pacientului/ei. Pentru persoanele care au gene HLA relativ comune, şansa de a găsi o persoană compatibilă este în medie de 1 la 200 000 până la 500 000.Compatibilitatea se determină prin compararea unui număr de 6 până la 12 markeri genetici, numiţi markeri HLA sau profil HLA (Antigen Uman Leucocitar), care se află la suprafaţa globulelor albe (leucocitele). Rezultatul favorabil al   transplantului   de celule stem hematopoietice creşte odată cu numărul de markeri identici dintre donator/oare şi pacient/ă.